Jogja slăbire frumusețe.

Atîtea semnificaţii diverse se inserează sub suprafaţa imaginii, încît ea nu mai prezintă decît o faţă enigmatică. Şi nu mai are puterea de a învăţa, ci doar de a fascina. Caracteristică este evoluţia grilului, a faimosului gril, familiar deja în Jogja slăbire frumusețe Mediu, un Ev Mediu al psaltirilor engleze, al catedralelor de la Chartres şi Bourges. El arăta atunci cum la omul stăpînit de dorinţe sufletul devenise prizonierul animalului; acele chipuri groteşti aşezate pe pîntecul monştrilor aparţineau lumii marii metafore platoniciene şi denunţau înjosirea spiritului în nebunia păcatului.

Dar iată că în secolul al XV-lea grilul, imagine a nebuniei umane, devine una dintre figurile privilegiate ale nenumăratelor Ispitiri. Nu obiectele plăcerii asaltează liniştea pustnicului, ci acele forme demente, închise în taină, care se înalţă din vis şi rămîn acolo, la suprafaţa unei lumi, tăcute şi ascunse.

Or, tocmai această siluetă de coşmar este în acelaşi timp subiect şi obiect al ispitei; ea e cea care fascinează privirea ascetului - şi unul şi altul fiind prizonierii unui fel de interogaţii în oglindă, care rămîne pentru un timp nedefinit fără răspuns, într-o linişte locuită doar de colcăiala imundă care îi înconjoară.

L2 V4 Descheia Glicmlz L2 R0 Descheia C9 K M18 X L2 FW YWNo ZV9 T ZWRP YS84 NJGW OTA

El este nebunia devenită Ispită: tot ce este în el imposibil, fantastic, inuman, tot ce indică în el contranatura şi forfota unei prezenţe smintite la nivelul pămîntului, toate acestea îi conferă strania sa putere. Libertatea, chiar înfricoşătoare, a viselor sale, fantasmele nebuniei au, pentru omul secolului al XV-lea, mai jogja slăbire frumusețe putere de atracţie decît realitatea dezirabilă a cărnii.

BRUSCHETTE CU CIUPERCI

Care este deci acea putere de fascinaţie ce se exercită, în această epocă, prin intermediul imaginilor nebuniei? Mai întîi, omul descoperă într-un fel, în aceste figuri fantastice, unul dintre secretele şi una dintre vocaţiile naturii sale.

Brion, Jeroine Bosch, p. Renaşterii, dieta tisanoreica cu animalitatea sînt răsturnate; bestia se eliberează; scapă din lumea legendei şi a ilustrării morale pentru a do-bîndi un fantastic care îi e propriu. Şi printr-o surprinzătoare răsturnare animalul este acum cel care va pîndi omul, va pune stăpînire pe el şi îi va revela propriul său adevăr.

Animalele imposibile, ieşite dintr-o imaginaţie dementă, au devenit natura secretă a omului; şi cînd în ultima zi omul păcătos apare jogja slăbire frumusețe goliciunea sa hidoasă, ne dăm seama că are figura monstruoasă a unui animal delirant: sînt acele cucuvele ale căror corpuri de broaşte se amestecă în Infernul lui Thierry Bouts cu goliciunea damnaţilor; sînt, în viziunea lui Ştefan Lochner, insecte înaripate, fluturi cu cap de pisică, sfincşi cu elitre de cărăbuşi, păsări ale căror aripi sînt neliniştitoare şi avide ca nişte mîini; e-marea pasăre de pradă jogja slăbire frumusețe gheare noduroase care apare în Ispita lui Griine- wald.

Animalitatea s-a sustras domesticirii prin valorile şi simbolurile umane; şi deşi acum jogja slăbire frumusețe este cea care îl fascinează pe om prin dezordinea sa, prin furia sa, prin bogăţia de monstruoase imposibilităţi, tot ea dezvăluie întunecata mînie, nebunia stearpă care se află în inima oamenilor.

La polul opus acestei naturi tenebroase, jiebunia fascinează pentru că înseamnă ştiinţă.

E ştiinţă, mai întîi, pentru că toate aceste figuri absurde sînt în realitate elementele unei ştiinţe dificile, închise, ezoterice. Brueghel îşi bate joc de infirmul care încearcă să pătrundă în această sferă de cristal.

Cardan, Ma vie, trad. Dayre, p. Şi tot ea apare pe reversul Grădinii Plăcerilor. Un alt simbol al cunoaşterii, arborele arborele interzis, arborele nemuririi făgăduite şi al păcatuluialtădată plantat în inima Paradisului J terestru, a fost dezrădăcinat şi formează acum catargul corăbiei nebunilor, aşa cum îl putem vedea în gravura care ilustrează Stultifcrce naviculce de Joşse Bade; el e, desigur, cel care se leagănă deasupra Corăbiei nebunilor a lui Bosch.

Fără îndoială, pentru că este ştiinţa interzisă, prezice domnia lui Satan şi totodată sfîrşitul lumii; fericirea din urmă si pedeapsa supremă; atotputernicia pămîn-teană şi căderea în infeni Corabia nebunilor traversează un peisaj de plăceri unde dorinţei i se oferă totul, un fel de Paradis reînnoit, pentru că omul nu mai cunoaşte aici nici suferinţa, nici nevoia; şi totuşi, el nu şi-a recuperat inocenţa.

Această falsă fericire este triumful diabolic al lui Anticrist, este Sfîrşitul, deja foarte aproape. Himerele Apocalipsului nu sînt noi, e adevărat, jogja slăbire frumusețe secolului al XV-lea; sînt totuşi foarte diferite ca natură faţă de ce erau înainte. Iconografiei uşor fanteziste a secolului al XlV-lea, în care castelele sînt azvîrlite ca zarurile, în care Fiara e totdeauna Balaurul tradiţional ţinut la distanţă de Fecioară, pe scurt în care ordinea lui Dumnezeu şi apropiata sa victorie sînt tot timpul vizibile, îi urmează o viziune a lumii în care orice înţelepciune este aneantizată.

E marele sabat al naturii: munţii se scufundă şi devin cîmpii, pămîntul vomită morţi, iar oasele răsar pe morminte; cad stelele, pămîntul ia foc, tot ce e viu se usucă şi moare.

E suficient să priveşti, la Diirer, cavalerii Apocalipsului, aceiaşi pe care i-a trimis Dumnezeu: nu mai sînt îngerii Triumfului şi ai reconcilierii, nu mai sînt heralzii dreptăţii senine; ci războinicii despletiţi ai răzbunării nebune. Lumea se prăbuşeşte în Mînia universală. Victoria nu mai este nici a lui Dumnezeu, nici a Diavolului; este a Nebuniei.

Din toate direcţiile, nebunia îl fascinează pe om.

Cum e privit sufletul în acest rău pe care nosologiile îl descriu cu atîta uşurinţă ca maladie: ca un segment al corpului atacat de mala­die ca şi toate celelalte? Există mai întîi întreaga greutate a unei tradiţii: tradiţia teologilor şi a cazuiştilor, dar şi tradiţia juriştilor şi a judecătorilor.

Imaginile fantastice pe care le face să apară nu sînt aparenţe fugitive care dispar repede de pe suprafaţa lucrurilor. Printr-un straniu paradox, ceea ce se naşte din cel mai ciudat delir era deja ascuns, ca o taină, ca un inaccesibil adevăr, în măruntaiele pămîntului.

Michel Foucault - Istoria Nebuniei in Epoca Clasica

In atîtea imagini — şi tocmai asta le jogja slăbire frumusețe greutate, impunînd impresie slăbire o atît de mare coerenţă — Renaşterea a exprimat ceea ce presimţea din ameninţările şi din secretele lumii. Evul Mediu îi făcuse loc nebuniei în ierarhia viciilor. Aceasta frumoasă de colo, cu sprîncenele trufaş sumese, este Iubirea de sine.

Cealaltă, pe care o vedeţi făcînd ochi dulci şi bătînd din palme, se numeşte Linguşirea. Alta, pe jumătate aţipită, de parcă doarme, se numeşte Uitarea. Asteia, cu inîinile încrucişate, sprijinită în coate, îi zice Trîndăvia. Cealaltă de colo, încununată cu o cunună de trandafir şi căreia tot trupul îi miroase a parfumuri, se cheamă Plăcerea.

Cealaltă, cu privirea rătăcind încoace şi-ncolo. In sfîrşit, aceasta de aici, cu pielea lucie şi durdulie, se cheamă Pofta. Printre aceste fetişcane vedeţi şi doi zei: unul se cheamă Cheful, celălalt, Somnul cel fără trezire.

Prezenţa ei constantă datează oare numai din secolul al Xlll-lea?

De fructibus carnis et spiritus. Dar oare nu domneşte, indirect, asupra întregului bine pe care l-ar putea face: asupra ambiţiei care face politicile înţelepte, asupra avariţiei care face să sporească bogăţiile, asupra indiscretei curiozităţi care-i animă pe filozofi şi pe savanţi?

Desigur, nebunia atrage, dar nu fascinează. Ea guvernează tot ce e facil, vesel, uşor în lume. Fără îndoială, ea are o legătură cu drumurile ciudate ale ştiinţei.

Primul cînt al poemului lui Brant este consacrat jogja slăbire frumusețe şi savanţilor; iar pe gravura care ilustrează acest pasaj, în ediţia latină dinse vede tronînd pe catedra sa năpădită de cărţi Maestrul care poartă sub boneta lui de doctor capişonul nebunilor cusut cu clopoţei.

Nebunia e adevărul cunoaşterii pentru ca aceasta din urmă e derizorie, şi pentru că în loc să se adreseze marii Cărţi a experienţei se pierde în praful cărţilor şi în discuţii de prisos; ştiinţa se transformă în nebunie chiar prin excesul jogja slăbire frumusețe ştiinţe. O vos doctores, qui grandia nomina fertis Respicite antiquos patris, jurisque peritos.

Non in candidulis pensebant dogmata libris, Arte sed ingenua sitibundum pectus alebant. Aceasta pentru că, într-o manieră generală, nebunia nu este legată de lume şi de formele cum poate să și piardă grăsimea coapsei subterane, ci mai curînd de om, de slăbiciunile sale, de visurile şi de iluziile sale.

Tot ce era manifestare cosmică obscură în nebunie, aşa cum o vedea Bosch, la Erasmus se şterge; nebunia nu-l mai pîndeşte pe om în cele patru colţuri ale lumii; se insinuează în el, sau mai degrabă este un raport subtil pe care omul îl întreţine cu el însuşi.

Personificarea mitologică a Nebuniei nu este, la Erasmus, decît un artificiu literar. Prostia lor îmbracă atîtea chipuri şi în fiecare zi ei născocesc atîtea altele noi, că n-ar ajunge nici o mie de Democriţi ca să-şi rîdă de ei Cestălalt, care cîntă ca un măgar din liră, cu un glas mai urît decît acela al bărbatului găinii cînd o muşcă de creastă, se crede un al pastile de slabit slim silhouette Hermogene.

Simbolul nebuniei va fi de- acum înainte această oglindă care, fără să reflecte nimic real, ar reflecta jogja slăbire frumusețe secret, pentru cel care se contemplă în ea, visul trufiei sale. Nebunia nu are de-a face atît cu adevărul şi cu lumea, cît cu omul şi cu propriul lui adevăr pe care ştie să-l perceapă. Ea se deschide deci spre un univers în întregime moral.

Răul nu e pedeapsă sau jogja slăbire frumusețe lumii, ci doar vină şi defect. O sută şaisprezece Erasrhus, op. Locher, traducătorul lui Brant, arată, în prefaţa sa latină, proiectul şi sensul lucrării; e vorba de a învăţa qux mala, quce bona sint; quid vida; quo virtus, quoferat eiror [cele ce sînt rele, cele ce sînt bune; ce sînt defectele; unde duce virtutea, unde greşeala]; iar aceasta biciuindu-i, după răutatea pe care o dovedeşte fiecare, pe impios, superbos, avaros, luxuriosos, lascivos, delicatos, iracundos, gulosos, edaces, invidos, veneficos, fidefrasos15 [pe cei lipsiţi de pietate, pe trufaşi, pe zgîreiţi, pe destrăbălaţi, pe neruşinaţi, pe cei moleşiţi, pe irascibili, pe gurmanzi, pe mîncăi, pe pizmaşi, pe otrăvitori, pe sperjuri], pe scurt tot ce omul şi-a putut inventa ca nereguli în propria conduită.

In domeniul expresiei literare şi filozofice, experienţa nebuniei, în secolul jogja slăbire frumusețe XV-Jea, ia mai degrabă alura unei saiire morale. Nimic nu aminteşte de acele mari ameninţări de invazie care obsedau imaginaţia pictorilor. Grija este, dimpotrivă, retete keto simple a o îndepărta; nu despre ea doresc prietena mea să piardă în greutate vorbeşte.

Şi nici nu se poate închipui ce frămîntare, ce tragedii stîrneşte această vietate aşa de măruntă şi care se trece aşa de repede. Prolog de Jacobi Locher,IX. Cam aceasta ar fi, reconstituită în grabă, schema opoziţiei între o experienţă cosmică a nebuniei în proximitatea acestor forme fascinante şi o experienţă critică a aceleiaşi nebunii, în distanţa de netrecut a ironiei.

Fără îndoială, în viaţa ei reală, această opoziţie n-a fost nici atît de categorică, nici atît de aparentă. Mult timp încă firele au fost încurcate, iar schimburile neîncetate. Tema sfîrşitului lumii, a marii violenţe finale, nu e străină de experienţa critică a nebuniei aşa cum e ea formulată în literatură.

Ron-sard evocă aceste timpuri finale care se zbat în marele vid al Raţiunii: Au ciel est revolee et Jusîice et Raison, Et en leur place, helas, regne le brigandage. La haine, la rancceur, le sang et le carnage. Pentru contemporani şi pentru generaţiile următoare, opera lui Bosch este o lecţie de morală: toate aceste figuri care se nasc din lume nu denunţă oare, la fel de bine, monştrii inimii?

Figurile viziunii cosmice şi mişcările reflecţiei morale, elementul tragic şi elementul critic se vor jogja slăbire frumusețe de-acum tot mai mult, săpînd în unitatea profundă a nebuniei o prăpastie care nu se va mai acoperi niciodată. De o parte va fi o Corabie a nebunilor încărcată de chipuri înverşunate, care se pierde treptat în noaptea lumii, printre peisaje care vorbesc despre ciudata alchimie a ştiinţelor, despre surdele ameninţări ale bestialităţii şi despre sfîrşitul timpurilor.

De cealaltă parte va fi o Corabie a nebunilor care formează pentru înţelepţi Odiseea exemplară şi didactică a defectelor umane.

Nebunia îşi desfăşoară puterile tocmai în spaţiul purei viziuni. Adevărul lumii se va pierde tocmai în această imagine repede abolită. Toată trama aparenţei şi a secretului, a imaginii imediate şi a enigmei păstrate se desfăşoară, în pictura secolului al XV-lea, ca tragică nebunie a lumii.